Despre hainele Second-Hand

Vă vine să credeți sau nu, majoritatea hainelor mele sunt cumpărate din SH-uri, și nu, nu îmi e rușine cu asta. Sunt conștientă de faptul că o să port o haină de maxim 3-4 ori indiferent de suma acesteia și mi se pare ridicol să arunc bani pe o „țoală” care va deveni pierdută undeva în fundul dulapului. Mai e un detaliu pe care sunt foarte tripată de o bună perioadă. De ce să-mi cumpăr o singură haină de 1.000 € (primele cifre care mi-au trecut prin cap) când pot să-mi refac toată garderoba cu această sumă?

Tânjim după haine scumpe de la branduri renumite doar pentru a fi în pas cu moda, dar nu uitați că nu tot ce e scump e și frumos. Țin să cred că tot haosul ăsta e doar o scuză și preferăm să ne plângem că nu ne permitem nimic din ceea ce ne dorim. (lucruri fără vreo valoare anume, doar scumpe). Am foarte multe haine de la branduri renumite într-o stare excelenta, unele cu etichetă, achiziționate din SH-uri, haine pe care cu siguranță nu le-aș fi cumpărat la prețul lor inițial.

De când eram mică îmi plăcea să mă „joc” cu foarfeca prin hăinuțe, unele dădeau rezultate, altele nu. Vă dați seama că efectiv mă durea inima să stric un lucru bun, așa că mă duceam în SH-uri și culegeam tot ce mi se părea „bun” de stricat 😅. Anii au trecut iar eu tot aceiași am rămas. Îmi place să personalizez hainele, să pun un strop de „eu” în orice lucru, acesta fiind unul dintre motivele care m-au împins să continui cumpărăturile în SH-uri. ( O să fac un articol cu hainele modificate de mine. 🔜 Designer, mai nou. Details. O să fie amuzant).

Încă unul dintre lucrurile care mă motivează să-mi îmbogățesc garderoba cumpărând din SH-uri este faptul că a rămas singurul loc unde se mai găsesc haine colorate de inspirație Vintage (slăbiciunea mea), haine de-a dreptul frumoase, bogate în materie de styling. Magazinele zilelor noastre se află într-o încropeală teribilă, toate sunt la fel, monotone, lipsite de orice decență, de imaginație, sunt făcute pentru a fi făcute și cam atât. Nu doar că nu sunt tocmai „frumoase” dar sunt și de proastă calitate, din păcate.

Așa că hai să lăsăm toate aceste „aberații” și să mergem în SH-uri cu încredere, fără rușine, să căutăm adânc pentru cele mai tari haine EVER și să creăm cele mai faine și voluminoase ținute din istorie cu haine Vintage, cu adevăratele haine frumoase nu cu un substitut al frumosului. Să fim serioși acum, toți căutam lucruri ieftine dar de bună calitate și avem această ocazie de care putem beneficia cu ușurință. Să dăm frâu imaginației și să colindăm SH-urile din apropierea noastră, cu bani puțini, bună voie și multă răbdare și mai ales curaj, curajul de a fi noi. Să ne facem cel mai colorat și mare dressing cu cele mai retro piese de bună calitate.

Voi ce părere aveți despre hainele SH? Aștept părerea voastră în comentarii. Sunt foarte curioasă să aflu dacă și voi aveți mirificul talent de a vă juca și personaliza hăinuțele ?!

5 gânduri despre “Despre hainele Second-Hand

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s